Pe 19 august, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracțiunilor Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, au acționat pentru a intercepta în trafic și a opri o autoutilitară despre care existau date că alimentează piața locală cu piese auto care sunt contrafăcute, imitând mărci de renume.
Echipa de cercetare a identificat și oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 37 ani, din municipiul Rădăuți.
Polițiștii au trecut la controlul vehiculului, ocazie cu care, în spațiul destinat mărfurilor, au fost identificate mai multe piese auto, diferite modele, inscripționate cu mărci cunoscute, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență, respectiv aviz de însoțire a mărfii sau certificat de conformitate.
În cauză, polițiștii au procedat la ridicarea în vederea confiscării și continuării cercetărilor, a unui număr de 246 bucăți piese auto, în valoare de aproximativ 25.000 Euro.
Totodată, polițiștii au dispus ridicarea în vederea indisponibilizării a autoutilitarei, în valoare de aproximativ 20.000 euro.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
După expertiza care ar urma să confirme că este vorba de piese contrafăcute, piesele și mașina vor fi probabil definitiv confiscate.

