Judecătorii rădăuțeni au dat sentința, în ședința de luni, 15 iunie, într-un dosar privind un accident mortal petrecut acum aproape trei ani de zile, la Laura-Vicovu de Sus.
Pe 22 august 2023, David Juravle, din Brodina, aflat la volanul autoutilitarei Mercedes-Benz, pe strada Calea Bucovinei, pe direcția de deplasare de la Vicov spre Straja, a efectuat manevra de depășire a unui biciclist, iar în timpul acesteia a pierdut controlul autoutilitarei.
Mașina a pătruns de contrasens și a părăsit partea carosabilă, intrând pe podețul pe care se aflau doi localnici.
Un bărbat în vârstă de 66 de ani a murit iar un altul de 77 de ani a fost rănit grav.
Conform sentinței Judecătoriei Rădăuți, care nu este definitivă, șoferul, judecat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni de închisoare, DAR cu suspendare, pe un termen de încercare de 3 ani.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
