Trei oameni au ajuns la Spitalul municipal Rădăuți, luni seară, în urma unui accident rutier provocat de un șofer băut, pe DN 2H, Milișăuți – Rădăuți, la Bădeuți.
Conform cercetărilor polițiștilor, un șofer în vârstă de 39 de ani, din localitatea suceveană Dumbrăveni, a intrat brusc cu autoturismul marca Audi pe care îl conducea pe sensul opus de mers.
Acolo a lovit un autoturism marca VW, condus de un bărbat tot de 39 de ani, din Cajvana.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au preluat trei răniți, toți din autoturismul care se deplasa regulamentar,
Este vorba șoferul de 39 de ani și de părinții acestuia, tatăl în vârstă de 77 de ani și mama de 72 de ani, care au fost transportați la spitalul din Rădăuți.
În cazul autorului accidentului, aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul pericol public a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Aceasta s-ar putea cifra în jurul valorii de 2 la mie.
Polițiștii continuă cercetările pentru două infracțiuni, „vătămarea corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

