25/05/2026

Incendiu devastator la o casă din Neagra – Broșteni, lovită de inundațiile din vara lui 2025

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un incendiu puternic care a cuprins o casă și două anexe a izbucnit duminică seară în satul Neagra, oraș Broșteni. Oamenii loviți de nenorocire nu au nici un an de zile de când inundațiile din 27-28 iulie 2025 le-au afectat grav casa. Locuința a fost refăcută însă, din păcate, acum este scrum.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar Broșteni, cu patru autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD.

La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta deja generalizat la casă și la cele două anexe, corp comun cu aceasta, construcții realizate majoritar din lemn și BCA.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor proprietarului, care a suferit arsuri la o mână, fără a fi nevoie de spitalizare.

În urma incendiului, au ars casa de locuit, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, două anexe (atelier și bucătărie de vară), corp comun cu locuința, pe o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați, precum și bunurile din interiorul acestora. De asemenea, au ars gardul din proximitatea construcțiilor și aproximativ 200 de metri pătrați de vegetație uscată și litieră din fondul forestier.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Pompierii au reușit să salveze un atelier mecanic aflat în apropiere și să oprească extinderea focului, care amenința și pădurea din apropiere.

 

Saptamanalul de Radauti