21/05/2026

Urmărire a polițiștilor, la Straja, după un bărbat care a sărit pe geamul casei și a fugit spre pădure

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un bărbat din Straja, care figura cu o condamnare privind infracțiuni rutiere, din luna ianuarie a acestui an, a fost căutat acasă, miercuri dimineață, de polițiștii care aveau date că s-a întors din străinătate și s-ar afla la domiciliu

Pe 20 mai, în jurul orei 6.30, polițiștii de la Vicovu de Sus s-au deplasat la domiciliul condamnatului.

La scurt timp după ce polițiștii au ajuns la imobil, bărbatul a sărit pe unul dintre geamurile imobilului și a fugit înspre o zonă împădurită aflată aproape.

Doi agenți de poliție au plecat în urmărire și au efectuat somațiile legale. Unul dintre polițiști a tras și un foc de armă, în plan vertical, după efectuarea somațiilor legale.

Bărbatul a fost ajuns din urmă, fiind imobilizat și încătușat de către agenții de poliție.

Bărbatul a fost dus în cătușe la sediul Poliției Vicovu de Sus, de unde  s-a constituit o escortă care l-a transportat direct în Penitenciarul Botoșani.

Ilie Mirel H., din Straja, are de executat 1 an și 5 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

 

Saptamanalul de Radauti