11/05/2026

Profesori rădăuțeni într-o mobilitate Erasmus+, la Lisabona

Scris de Unknown


Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din Rădăuți, Irinciuc Anca și Nanu Daniela, au participat la cursul de formare Erasmus+ KA1 „AI in Education”, desfășurat la Lisabona, Portugalia.

Organizat de furnizorul European Exchange, cursul a acoperit teme esențiale pentru educația modernă: fundamentele inteligenței artificiale, instrumente digitale precum ChatGPT, Claude AI și Google Gemini, tehnici de „prompt engineering”, integrarea IA în planificarea lecțiilor, evaluare automatizată, etică și protecția datelor.

Activitățile practice au inclus crearea de jurnale de învățare, proiecte interdisciplinare și un „Manifest pentru viitorul IA în educație”, adoptat de participanți ca viziune comună. Cursul s-a încheiat cu ceremonia de acordare a certificatelor Erasmus+.

Competențele acumulate vor fi valorificate prin lecții demonstrative, ateliere pentru colegi și metode moderne care vor beneficia direct elevii școlii. Participarea confirmă angajamentul instituției față de digitalizare și inovare educațională, în pas cu standardele europene.

 

Unknown