Ziua Internațională a Muncii a fost aleasă, la Suceava, pentru semnarea oficială a contractelor pentru sectorul Pașcani-Suceava al autostrăzii A7.
Premierul Ilie Bolojan a fost cea mai importantă prezență de la Suceava.
În Sala Unirii a Consiliului Județean Suceava, au fost semnate contractele de proiectare și execuție pentru cele două loturi ale autostrăzii A7, Pașcani – Suceava, de către cel mai bun constructor de autostrăzi din România, compania UMB Spedition, reprezentată chiar de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, și de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Premierul Ilie Bolojan a subliniat că cele două contracte sunt primele semnate și finanțate la nivel național în cadrul programului SAFE.
Acesta și-a manifestat încrederea că în 2029 se va circula pe autostradă, de la București până la Suceava.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, în calitate de gazdă a evenimentului, a declarat că semnarea contractelor este un moment istoric.
Gheorghe Șoldan a transmis cu această ocazie o mulțime de promisiuni și planuri îndrăznețe, pe care vrea să le pună în aplicare până la finalizarea primului mandat.
El a trimis și săgeți spre Ardeal și Bihor:
”Pentru noi, sucevenii, cel mai important este că, începând de astăzi, avem certitudinea că autostrada A7 va ajunge, în sfârșit, până la Suceava.
Ani la rând, și nu trebuie să ne ferim să spunem adevărul, am fost lăsați în subdezvoltare în detrimentul altor zone din România, unde au fost direcționate cele mai multe fonduri.
S-au creat decalaje imense între Moldova și Ardeal, iar paradoxul este că unii, care fac acum reformă, tăind investițiile publice la jumătate, s-au lăfăit în bani publici.
Astăzi începe vindecarea unei răni vechi a județului Suceava: lipsa infrastructurii de mare viteză.
De la celebrul „metru de autostradă” care ne-a scos în stradă în 2019, sperăm să ajungem, în cel mult trei ani, la 62 de kilometri, de la Suceava la Pașcani, și să putem circula, în 2028, de la Suceava până la Ploiești, pe Autostrada Moldovei – A7.
În paralel, chiar din acest an, începem lucrările și la varianta ocolitoare de la Gura Humorului, la noul terminal de la aeroport (de aproape trei ori mai mare decât cele existente, 11.000 mp), la varianta ocolitoare Sud-Est a Sucevei. Și demarăm, totodată, și cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor județene din istoria Consiliului Județean Suceava.
Din 2026, vom vedea cât mai multe utilaje la treabă.
Și atunci va fi clar pentru toată lumea, chiar și pentru cei mai sceptici, că județul Suceava se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”.

