16/04/2026

Noi sume mari de bani, în euro și dolari, confiscate în Vama Siret, de această dată dintr-un autocar

Scris de Saptamanalul de Radauti


Sumele de 43.300 de dolari și 57.600 de euro au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră suceveni dintr-un autocar care circula pe ruta Ucraina – România – Grecia.

Sumele mari de bani au fost găsite după un control amănunțit efectuat asupra unui autocar care, în  noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:30, a ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în România.

Banii nu au fost declarați, conform prevederilor legale privind introducerea numerarului în țară. Banii au fost găsiți în spațiul de odihnă al șoferilor de pe autocar.

Un cetățean ucrainean, în vârstă de 39 de ani, aflat în calitate de al doilea șofer al autocarului, a fost amendat cu 20.000 de lei, pentru neîndeplinirea obligației legale de a declara sumele de bani care depășesc plafonul prevăzut de lege (mai mult de 10.000 de euro sau echivalentul în altă valută), la intrarea sau ieșirea din țară.

Confiscări mari de sume de bani au avut loc periodic în Vama Siret, de la cetățeni ucraineni, însă trebuie spus că deținătorii sumelor au reușit uneori, prin acte doveditoare, să-și recupereze banii.

 

 

 

 

 

 

Saptamanalul de Radauti