Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, au efectuat, marți dimineață, șase percheziții domiciliare pe raza județelor Suceava și Ilfov, într-un dosar privind falsificarea de bancnote în euro.
Pe parcursul zilei de marți au apărut informații mai exacte, una din ele fiind că la Burla, într-o casă nelocuită, se afla o fabrică clandestină, unde se tipăreau bancnotele false.
La percheziții, în interiorul casei, au fost găsite bancnote false de 50 și 100 de euro, hârtie specială pentru producerea de bani falși, imprimante și diferite componente electronice.
Din datele de anchetă rezultate până la acest moment a reieșit că, în luna octombrie 2025, patru suspecți, trei cetățeni români și un cetățean italian, au constituit, pe raza județului Suceava, o grupare de criminalitate organizată specializată în falsificare de monedă.
Din investigații a rezultat că, în intervalul octombrie-noiembrie 2025, suspecții au procurat din străinătate o cantitate însemnată, de ordinul sutelor de kilograme, de hârtie specială pentru producerea de bani falși. Ulterior, liderul grupului infracțional organizat (cetățean român) a achiziționat aparatură performantă pentru inițierea unei imprimerii clandestine în locația rurală de lângă Rădăuți.
Actele de urmărire penală au reliefat și faptul că suspectul de naționalitate italiană este cunoscut la nivel internațional cu preocupări legate de falsificarea de bani, rolul acestuia în cadrul grupării infracționale organizate fiind de a-i instrui pe ceilalți membri cu privire la producerea banilor falși, precum și de a facilita, prin intermediul conexiunilor infracționale din străinătate, procurarea de instrumente sau materiale în vederea producerii de bani falși, precum și punerea în circulație a acestora pe teritoriul României sau teritoriul altor state.
Relevant este și faptul că suspecții au vizat crearea unor legături infracționale în Bulgaria, care a adoptat recent moneda euro – monedă națională, sens în care s-au deplasat în mai multe rânduri în țara vecină.
Luni, 23 martie, în baza cooperării polițienești dintre autoritățile române și cele bulgare, suspectul de origine italiană, doi cetățeni români și doi cetățeni bulgari au fost depistați în Sofia în timp ce dețineau și transportau o cantitate impresionantă de bancnote contrafăcute cu cupiura de 100 euro, suma de aproximativ 1.200.000 euro (falși).
În urma acțiunii a fost găsită și cantitatea de 1 kilogram cocaină, drog de mare risc.
Audierile suspecților au loc marți, 24 martie, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

