10/02/2026

Tânăr de 31 de ani, mort după un impact violent între un autoturism și un autotren

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un impact violent produs marți dimineață între un autoturism și un autotren s-a terminat tragic, cu decesul unui tânăr în vârstă de 31 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.

Accidentul s-a produs pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, la ieșirea din Poiana Stampei spre Bistrița.

Conform cercetărilor polițiștilor, marți, în jurul orei 9.00, șoferul autoturismului Mercedes, care circula pe direcția Vatra Dornei către Bistrița-Năsăud, într-o curbă periculoasă la dreapta, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de mers, mașina ajungând pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu un vehicul greu condus de către un șofer din județul Gorj.

În autoturism erau trei bărbați, toți din Bistrița-Năsăud, din care doi au fost găsiți încarcerați de pompierii militari.

Cei doi încarcerați au fost extrași de pompierii militari, conștienți, dar cu mai multe leziuni.

Tânărul de 31 de ani a ajuns în viață la Spitalul municipal Vatra Dornei, cu grave leziuni interne. S-a încercat salvarea vieții acestuia, prin intervenții de urgență, însă, din păcate, la 13.30 s-a declarat decesul.

La volanul autoturismului era fratele celui decedat.

Cercetările sunt continuate in cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

 

Saptamanalul de Radauti