Doi afaceriști suceveni care și-au recunoscut faptele de date de mită, către un inspector de la Garda Forestieră Suceava și-au aflat sentințele finale, la Curtea de Apel Suceava.
Ioan Solcan a fost condamnat la 2 ani cu suspendare sub supraveghere, în timp ce Viorica Solcan a primit 2 ani și 2 luni, tot cu suspendare sub supraveghere. Cei doi au oferit drept mită suma de 14.474 de lei.
Cel la care au ajuns banii a încheiat și el acord de recunoaștere.
Dănuț-Adrian Pavel, fost comisar al Gărzii Forestiere Suceava, a primit 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, acord stabilit de procurorii de la DNA și validat de Tribunalul Suceava.
Fostul angajat al Gărzii Forestiere are și interzis timp de 5 ani să ocupe funcții publice.
Așadar, greșelile recunoscute au fost cel puțin pe jumătate iertate….. toți cei implicați scăpând de pușcărie.
