Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a anunțat că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, un furt cu prejudiciu mare, comis la Rădăuți. Fapta este de la începutul anului 2025.
Conform procurorilor, în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2025, în intervalul orar 00.42 – 01.30, hoțul s-a deplasat la un imobil din municipiul Rădăuți, unde, prin violare de domiciliu, a pătruns prin forțarea unei uși în locuință, iar după ce a forțat și distrus sistemul de asigurare al ușii de acces într-un dormitor de la etajul casei, din interiorul acestei încăperi, a sustras sumele de 47.000 euro și aproximativ 30.000 lei.
La propunerea procurorilor de la Rădăuți, inculpatul, Ștefan Sorin Farcaș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile luni, 26 ianuarie, pentru săvârșirea furtului din noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2025.
Același Farcaș se afla în arest la domiciliu, în cazul celui mai mare furt din ultimii ani de pe zona Rădăuți.
El este unul din cei doi inculpați puși sub acuzare și trimiși în judecată în cazul furtului de 1,4 milioane de euro din casa unui notar public din Rădăuți – faptă din martie 2025.
Așadar, acesta a fost arestat acum pentru un furt comis înainte de lovitura dată la Milișăuți, la casa unui notar public din Rădăuți.
Foarte probabil, polițiștii și procurorii aveau adunat de mai multă vreme probatoriu privind acest furt de la debutul lui 2025, dar au așteptat momentul oportun, pentru a se asigura că inculpatul ajunge din nou după gratii, arestat preventiv. Asta în condițiile în care fusese mutat relativ recent în arest la domiciliu.
