Un caz umanitar fără precedent, prin prisma sumei care trebuie strânsă într-un timp foarte scurt, a dus la o mobilizare extraordinară, de la suceveanul de rând și până la sute de firme din județul Suceava, și nu numai.
Pentru Andreea Anița, o tânăra din Fălticeni care se luptă cu un cancer extrem de agresiv, dar mai are o șansă la viață, printr-un tratament care necesită costuri de 2,3 milioane de dolari, s-au strâns, de pe 9 ianuarie, deja, 1,3 milioane de dolari.
Mai este nevoie așadar de mai puțin de 1 milion de dolari.
Cabinete medicale, restaurante, frizerii, spații de joacă pentru copii, cofetării, magazine de mobilă, dar și artiști plastici și cântăreți, toți au declanșat campanii prin care își donează din încasări.
Aceasta este cea mai mare campanie de gen din România, fiind coordonată de polițistul Dani Cek, din Brașov, desemnat Omul Anului 2025 de Televiziunea Română, alături de preotul Alexandru Lungu din Fălticeni.
Din păcate, după cum spun organizatorii campaniei și familia, boala tinerei Andreea nu are nici o schemă de tratament cu șanse reale în spitalele din Europa.
„Doar peste ocean, s-a ivit o speranță. Un tratament revoluționar, care îi poate salva trupul de data asta real. Zeci de cazuri ca cel al Andreei vindecate. Tecerla, un nume pretențios, dar care are un preț pe măsură. Unul imposibil de plătit de orice om normal: 2,3 milioane de dolari”, au arătat inițiatorii, doi oameni care au deja o notorietate și o credibilitate incontestabilă în spate.
Preotul Alexandru Lungu, de la Fălticeni, a transmis:
„Nu vreau să devin profet, să pretind că pot vedea viitorul, dar simt că noi toți, conduși de acest imens val de solidaritate, cel târziu duminică noapte (pe 18 ianuarie), îi putem oferi Andreei toți cei 2,3 milioane de dolari în conturi. Doar să nu scădem ritmul. Vă iubim, dincolo de cuvinte. Andreea rezistă încă câteva zile, ne vom dona și ultima picătură din noi să te salvăm. Sus inima!”.

