Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au efectuat percheziții miercuri, în cadrul acțiunii ”Ziua Z”, într-un caz de înșelăciune prin intermediul unei platforme clonă pentru investiții în criptomonede.
Conform datelor de anchetă, membri care au fost convinși să investească în platformă sunt în număr de aproximativ 3.200, cea mai mare parte a acestora fiind domiciliați în județul Suceava.
Toți aceștia sunt păgubiți, cu sume mai mari sau mai mici, prejudiciul fiind încă departe de a fi cuantificat.
Conform Monitorul de Suceava, care a citat surse din anchetă, perchezițiile de miercuri au avut loc la Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, și Pojorâta.
Au fost vizați suceveni care ar fi fost complici ai celor care au pus la cale afacerea, la nivel internațional. Este greu de pus dacă toți au fost complici în adevăratul sens al cuvântului.
Persoanele din județ sunt cercetate în libertate pentru că ar fi promovat această platformă, atrăgând victime. Sunt suspiciuni că respectivii știau deja că este vorba de o platformă falsă, în care ”investitorii” aruncă banii în fântână, ca să ne exprimăm mai plastic.
Din cercetări rezultă că, în perioada iunie 2024 – august 2025, pe teritoriul României, cu preponderență în județul Suceava, au fost desfășurate activități realizate în mod fraudulos, specifice investițiilor online și tranzacționării pe piețele financiare de criptoactive.
Mecanismul de funcționare a inclus o platformă digitală în format dedicat calculatoarelor personale și dispozitivelor mobile, prezentată sub denumiri generice txex.com, deschise la diferite intervale de timp pe domenii care păstrează datele neidentificabile.
Platforma a prezentat date fictive cu privire la servicii de investiții în criptomonede și, odată ce victima era recrutată, în continuare, aceasta era direcționată către o aplicație mobilă clonă.
Schema a început prin atragerea potențialilor investitori folosindu-se reclame agresive pe rețelele sociale, mesaje pe aplicațiile WhatsApp și Telegram, precum și promisiuni de câștiguri substanțiale, obținute fără riscuri.
O componentă importantă a schemei a fost caracterul său piramidal. Utilizatorii au fost determinați să atragă prieteni sau cunoscuți, cu promisiunea că vor obține bonusuri sau vor putea debloca fondurile proprii doar dacă aduc noi investitori, scopul fiind acela de a fi investite cât mai multe fonduri care, în fapt, au fost însușite de către persoanele necunoscute.
