12/11/2025

Ucraineanul care a fugit de polițiști și a provocat un accident pe centură, ridicat dintr-un motel și reținut în arest

Scris de Saptamanalul de Radauti


Polițiștii rădăuțeni au continuat cercetările în cazul urmăririi  din noaptea de sâmbătă spre duminică, terminată cu un accident pe șoseaua de centură a Rădăuților, în care a fost implicată și o autospecială de poliție.

În perioada 10-11 noiembrie, lucrătorii de poliție au desfășurat activități investigative și au obținut informații cu privire la locația în care se află Luchian M., în vârstă de 22 de ani, cetățean ucrainean. El a fost identificat în incinta motelului Intim din Rădăuți.

Având în vedere alcoolemia mare pe care o avea,  s-a dispus luarea măsurii preventive a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a ucraineanului, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La nivelul Poliției Municipiului Rădăuți s-a constituit escortă în vederea transportării persoanei reținute în Centrul de reținere şi arestare preventivă din cadrul IPJ Iași (arestul de la Suceava este în continuare închis, în proces de renovare).

După cum am mai arătat în ”Săptămânalul”, o patrulă a Poliției Rădăuți a fost sesizată de o patrulă de jandarmi, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, cu privire la un scandal care a avut loc în fața localului Tabasco.

S-a mai anunțat că unul dintre participanți, bănuit că se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a urcat într-un Audi cu numere de Anglia și a plecat de la fața locului.
Pe strada Calea Bucovinei din Rădăuți patrula poliției a identificat autoturismul marca Audi A6 ce nu avea aplicată plăcuța cu numărul de înmatriculare în partea din față, a efectuat semnal de oprire, dar conducătorul auto l-a ignorat. Polițiștii au plecat în urmărirea mașinii pe DN CRD Rădăuți, între sensurile giratorii de la Nordic Twins și cel care face legătura cu drumul ce duce spre comuna Dornești, însă șoferul a accelerat și patrula l-a pierdut din câmpul vizual.
La scurt timp, pe fondul vitezei excesive, șoferul autoturismului urmărit a pierdut controlul volanului și a intrat în parapetul de pe partea stângă a sensului de mers. Suspectul a părăsit locul incidentului imediat după coliziune, a lăsat autoturismul de culoare neagră, pe carosabil, iar mașina poliției a intrat în coliziune ușoară cu partea dreaptă față în partea față a acestuia. Agenții de poliție nu au suferit leziuni și au refuzat transportul la spital.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava. Agentul de poliție care a condus autospeciala a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În interiorul autoturismului urmărit a fost identificat un portofel în care se aflau documentele unui bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 22 ani.
Polițiștii au început căutarea tânărului șofer și, în jurul orei 01:00, una dintre patrule a observat, în zona stației Peco Mol din Rădăuți, o persoană care corespundea semnalmentelor. La vederea echipajelor de poliție, tânărul a încercat să fugă. Polițiștii au alergat după el, l-au prins, l-au imobilizat și încătușat, fără incidente.
La sediul Poliției a fost identificat ca fiind cel căutat și a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. La drugtest rezultatul a fost negativ.

 

 

 

Saptamanalul de Radauti