Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au de a face tot mai des, în dosarele de trafic de droguri, cu indivizi care au deja dosare de același gen, pentru care sunt judecați. Este și acesta un detaliu care spune multe despre cei băgați în astfel de afaceri, care merg înainte în a face bani, indiferent de consecințe.
Frații Saviuc din Siret, cu vârste de 35 și 36 de ani, au ajuns din nou după gratii, arestați preventiv, pentru fapte similare cu cele pentru care sunt judecați.
Din probatoriul administrat de procurorii de la DIICOT a rezultat că, în baza unei înțelegeri prealabile, în luna octombrie 2025, prin intermediul unei societăți de curierat internațional, inculpații au introdus în țară, din Spania, în scopul comercializării, cantitatea de 3 kilograme canabis.
Canabisul era ascuns într-un colet conținând obiecte de vestimentație și produse alimentare.
În urma unor percheziții, au fost indisponibilizate cantitatea de trei kilograme drog de risc (canabis), sume de bani în lei și euro, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi sunt trimiși în judecată în alte două dosare, din august 2021, respectiv din august 2023, instrumentate tot de procurorii de la DIICOT și vizând tot traficul de droguri.
