05/09/2025

Cum s-a produs accidentul mortal de joi noapte de la Horodnic de Jos

Scris de Saptamanalul de Radauti


Accidentul mortal de joi seară, de la Horodnic de Jos, s-a produs după ce ambii șoferi implicați în coliziune au încălcat regulile rutiere.
Un bărbat de 44 de ani, din Rădăuți, care se afla la volanul unui autoutilitare marca Volkswagen Transporter, pe DN2H, și circula dinspre Gălănești spre Rădăuți, a efectuat un viraj la stânga, în dreptul unei benzinării, încălcând marcajul longitudinal continuu, care desparte sensurile de mers, fără a se asigura.
Exact în acel moment, un autoturism marca Audi, condus de o tânără de 20 de ani, din Frătăuții Vechi, a intrat în depășire, ignorând indicatorul ”depășire interzisă”, și încălcând linia continuă.
Impactul s-a dovedit extrem de puternic, iar șoferul de 44 de ani a ajuns prizonier în epava mașinii.
După ce a fost extras de echipajele de la descarcerare, bărbatul a fost predat medicilor, care au început manevrele de resuscitare, dar, din păcate fără folos.
Șoferița de 20 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero.
Ea a ajuns la spital, alături de un bărbat de un bărbat de 69 de ani, din Rădăuți, care era pasager în autoutilitara marca VW Transporter.
Ambii răniți au fost transportați la Spitalul Municipal Rădăuți, unde bărbatul a fost diagnosticat cu ,,traumatrism cranio-cerebral”, în timp ce șoferița a primit diagnosticul ,,plagă mâna dreaptă, ,,traumatism cranio-cerebral ușor”.
Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă acum să stabilească gradul de vinovăție a fiecăruia din cei doi șoferi implicați în accident.

Saptamanalul de Radauti