04/11/2024

Un incendiu extrem de puternic a lăsat dezastru în urmă, la Vicovu de Jos

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un incendiu foarte puternic, care a pus în pericol mai multe case, s-a declanșat în după-amiaza zilei de duminică, 3 noiembrie, în localitatea Vicovu de Jos.

Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise nu mai puțin de șapte autospeciale ale pompierilor militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și cei ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Bilca, Voitinel, Horodnic de Sus și Gălănești.

Pompierii au găsit un incendiu deja extins la o gospodărie întreagă, cu flăcări violente.

Pompierii au făcut eforturi ca focul să nu se extindă și la alte gospodării.

În urma incendiului, au ars casa de locuit, bunurile din interior și anexele gospodărești pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați.

”Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuințele învecinate”, a transmis la finalul intervenției, duminică seară, ISU Suceava.

Saptamanalul de Radauti