Descinderile procurorilor de la DNA Suceava la Garda Forestieră Suceava au vizat cinci inspectori ai instituției, acuzați de fapte de luare de mită, sume de la 300 de lei la 5.000 de lei.
Cele mai multe acuzații au fost formulate față de inculpatul POPOVICI MIHAI IONEL, consilier în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (14 fapte).
La data de 30 octombrie 2024, inculpatul POPOVICI MIHAI IONEL urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ceilalți patru inculpați au fost plasați de procurori de la DNA sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 30 octombrie 2024.
Aceștia sunt acuzați de la o faptă de luare de mită, la cinci fapte, după cum urmează:
– ȚĂPULEASA SORIN CEZAR, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (acuzat de 2 fapte);
– CUCU FLORENTIN DORU, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;
– CHIRA DIMITRIE, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;
– PAVEL DĂNUȚ-ADRIAN, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 fapte).
”În calitate de angajați ai Gărzii Forestiere Suceava, ar fi pretins și ar fi primit de la mai mulți agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier, precum și de la alți funcționari silvici care își desfășoară activitatea în raza de competență teritorială a acestei instituții (pădurari, ingineri silvici, etc.), sume de bani cuprinse între 300 de lei și 5.000 de lei și alte foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu vizând verificarea și controlul modului în care este respectată legislația privind regimul silvic, în scopul protejării activității acestora.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au transmis procurorii de la DNA.