Un tânăr în vârstă de 20 de ani va fi judecat la Tribunalul Suceava pentru dare de mită după ce a încercat să scape cu 100 de euro de suspendarea permisului de conducere pentru o depășire pe linia continuă.
Ancheta a început în data de 10 mai, când șoferul în vârstă de 20 de ani a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție. Un agent a mers la mașină și i-a solicitat tânărului documentele personale și ale autovehiculului.
Șoferul i-a propus agentului “să rezolve situația”, mai exact să nu-i suspende dreptul de a conduce pe drumurile publice.
Polițistul i-a explicat că nu se poate și apoi a plecat la autospecială, pentru a întocmi procesul-verbal de constatare a contravenției. În timp ce agentul completa actele, șoferul a venit la mașina de poliție și i-a introdus pe geam o poliță de asigurare expirată împăturită în două, în care se aflau două bancnote de 50 de euro.
”Întrebat fiind de către agentul de poliție ce reprezintă acea sumă de bani, inculpatul și-a reiterat solicitarea de a nu-i fi aplicată sancțiunea suspendării dreptului de a conduce, motivând că are nevoie de permis.
În continuare, agentul de poliție a denunțat fapta la Callcenter-ul Direcției Generale Anticorupție, ofițerii de poliție judiciară deplasându-se la sediul secţiei de poliţie, unde l-au identificat pe inculpat, au constatat săvârșirea faptei și au ridicat suma de 100 de euro, precum și polița de asigurare în care aceasta a fost disimulată”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Tribunalul Suceava va judeca dosarul de dare de mită.