18/09/2024

Doi ucraineni băuți au sărit la scandal la doi polițiști din Rădăuți

Scris de Saptamanalul de Radauti


Doi ucraineni băuți au mizat pe ”elementul surpriză” și au sărit la scandal la polițiștii dintr-un echipaj de la Biroul de Ordine Publică al Poliției municipiului Rădăuți, care se aflau în misiune pe strada Piața Unirii din zona centrală a orașului.

În timp ce efectuau controlul unui vehicul, de cei doi polițiști din cadrul echipajului s-au apropiat pedestru doi cetățeni aflați vizibil sub influența băuturilor alcoolice, care au început să adreseze injurii membrilor patrulei de poliție.

Celor doi li s-a cerut să se legitimeze, dar aceștia au refuzat, iar în momentul în care s-a încercat conducerea acestora la sediul poliției, cei în cauză s-au opus și au început să devină agitați și recalcitranți.

Polițiștii au intervenit pentru imobilizarea, încătușarea și conducerea celor doi cetățeni la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, stabilindu-se identitatea acestora, respectiv un bărbat de 39 ani și un bărbat de 25 ani, ambii cetățeni ucraineni.

S-a mai stabilit că ucraineanul în vârstă de 39 de ani este cercetat în două dosare penale privind comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Pentru că a continuat să fie foarte agitat și amenințător, ucraineanul în vârstă de 39 de ani a fost internat provizoriu la secția de Psihiatrie a Spitalului municipal Rădăuți.

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a transmis că pentru actele de tulburare a liniștii publice și comportamentul antisocial adoptat, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 19.000 lei, la Legea 61/1991, privind tulburarea ordinii și liniștii publice.

Saptamanalul de Radauti