Caz incredibil descoperite de polițiști în comuna Arbore, ancheta plecând de la câteva imagini care au apărut în spațiul online.
Pe 31 iulie, în jurul orei 21.45, Poliția orașului Solca s-a sesizat din oficiu cu privire la imaginile în care se vedea un bărbat care trasa linii paralele cu axul drumului pe partea carosabilă a drumului județean 178 din comuna Arbore.
La fața locului, au fost identificate un număr de 8 linii trasate paralele cu axul drumului, de culoare albă, practic o trecere de pietoni pe ”persoană fizică”.
Din cercetări a rezultat că miercuri, în jurul orelor 19:00, un localnic din Arbore, în vârstă de 44 de ani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a trasat, folosind un trafalet, mai multe linii paralele de var pe partea carosabilă a drumului județean 178 din localitatea Arbore, care împreună arată similar unui marcaj pietonal.
Audiat, bărbatul a declarat verbal faptul că a trasat acele linii care semnifică o trecere de pietoni într-un moment de beție și întrucât i s-a părut amuzant.
Polițiștii au deschis în acest caz dosar penal privind infracțiunea de „Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”.
O ”glumă” atipică să-i spunem, făcută la beție, dar care putea avea consecințe rutiere serioase și care va avea în mod cert consecințe de ordin penal pentru autor.