Conform bilanțului final al anului 2023 în județul Suceava au avut loc 137 de accidente grave (cu 12 mai puține decât în anul 2022) soldate cu 81 de persoane decedate, față de 62 de morți în anul precedent.
Acest plus de 19 decedați reprezintă o creștere mare și îngrijorătoare. Asta și în condițiile în care în România, la general, numărul de accidente mortale a fost în scădere în anul 2023, față de 2022.
Această situație se explică prin faptul că am avut în județ anul trecut mai multe accidente deosebit de grave, soldate cu câte 2, 3 sau chiar 4 morți.
Cu 81 de morți în accidente rutiere, județul Suceava a avut de departe cea mai mare mortalitate din țară.
Conform Monitorul de Suceava, care a detaliat această analiză, la mare distanță de Suceava în acest clasament negru se află județul Prahova (63 de decedați, față de 81 la Suceava) și Dolj 60 de morți.