Un monument istoric din 1561, Turnul Lăpușneanu de lângă Biserica Sf. Dumitru din centrul Sucevei, restaurat capital cu fonduri europene va fi deschis pentru vizitare începând cu ziua de miercuri, 15 noiembrie 2023.
Această deschiere era așteptată de multă vreme, turnul făcând parte din vechiul nucleu istoric al Sucevei.
Deși salvat și restaurat, turnul a fost închis ani de zile.
Turnul permite o panoramă superbă asupra orașului, cu bisericile medievale, Cetatea de Scaun a Sucevei, Catedrala și alte obiective care vor putea fi admirate de la înălțime.
Parohul Bisericii Sfântul Dumitru, pr. Adrian Duțuc, a precizat pentru Monitorul de Suceava că vizitatorii se vor putea bucura de panorama superbă asupra orașului (etajele II și III ale edificiului), de o expoziție de fotografie veche, având ca temă „Ansamblul Bisericii Sf. Dumitru” în ultimul secol (etajul I) și de un punct de observare și informare (la ultimul nivel), concentrat pe clădirile istorice reprezentative ce conturează profilul arhitectural al Sucevei.
Programul de vizitare va fi zilnic, între orele 8.00 – 18.00
Deschiderea acestui obiectiv vine la câteva zile după ce la Fălticeni a fost redeschisă Casa Memorială Mihail Sadoveanu.
În plus, pe 28 noiembrie va fi redeschis și Cazinoul Vatra Dornei, restaurat și retransformat în bijuteria arhitectonică ce a fost în prima parte a secolului XX.