Cu o rată de infectare care a ajuns la 2,70 la mie, în creștere accelerată, municipiul Rădăuți va intra în scenariul galben, de duminică, 19 septembrie, de la ora 0.00. Deocamdată, până la 3 la mie, când se poate ajunge în scenariul roșu, măsurile restrictive nu sunt încă foarte severe.
Printre măsuri se numără limitarea numărului de participanți la competițiile sportive până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu acces doar pentru persoanele vaccinate anticovid, testate RT PCR sau cu test rapid sau persoane care au trecut prin boală de cel mult 180 de zile.
La spectacole în aer liber numărul spectatorilor este limitat la 2.500, masca de protecție este obligatorie, la fel ca și certificatul de vaccinare, de testare sau de trecere prin boală.
Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.
Numărul de participanți la evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este limitat la maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
În cazul în care toți participanții la nuntă, botez, mese festive etc. sunt vaccinați, testați sau au avut Covid, numărul acceptat este de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană.
La conferințe numărul de participanți este de max. 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică.
La adunări publice, mitinguri și demonstrații pot participa maximum 100 de persoane, care vor purta obligatoriu mască de protecție, dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația; menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil; dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației; aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Activitatea în baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului de la 5.00 dimineață la 2.00 noaptea.
Două municipii și cinci comune vor intra oficial în scenariul galben de duminică, 19 septembrie, ora 00.00, din cauza creșterii incidenței cazurilor de Covid-19 la mia de locuitori. Pe listă se mai regăsesc municipiul Câmpulung Moldovenesc și Adâncata, Frătăuții Noi, Marginea, Todirești și Vama. Horodnic de Jos și Horodnic de Sus sunt în scenariul roșu, la fel și Frătăuții Vechi.