Punct final în instanță în cazul crimei comise de față cu polițiștii, în luna octombrie a anului trecut, la Bosanci.
Ciprian Constantin Gorban, în vârstă de 36 de ani, și-a ucis bunicul pe stradă, unde vârstnicul de 87 de ani fugise pentru a scăpa de nepot și unde aștepta poliția. Deși la fața locului se aflau trei polițiști, atacatorul, înarmat cu două cuțite, l-a înjunghiat fatal pe bătrân. Apoi s-a îndreptat spre un polițist căruia a vrut să-i taie gâtul. Polițistul a parat lovitura dar a suferit o tăietură adâncă pe obraz, care i-a lăsat cicatrice pe viață.
Autorul faptelor de o violență extremă a primit 3 ani de închisoare pentru ultraj și 15 ani pentru violență în familie raportată la infracțiunea de omor. Pedeapsa finală stabilită de Curtea de Apel Suceava este de 16 ani de închisoare cu executare. Inculpatul ar mai trebui să-i plătească polițistului rănit suma de 25.000 de lei, cu titlu de daune morale, şi suma de 1.137 de lei, cu titlu de daune materiale.