Un bărbat din Frătăuții Vechi, care se află după gratii deja de un an de zile, arestat preventiv, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Suceava, la 14 ani de închisoare, după ce la Judecătoria Rădăuți primise 11 ani de închisoare, pentru infracțiunile de viol și rele tratamente aplicate minorului.
Cazul a fost și este unul extrem de delicat, victimă fiind fiica inculpatului.
Din cercetări a rezultat că fata a fost supusă la perversiuni sexuale și violată de când avea vârsta de 12 ani.
Bărbatul a fost arestat și mai nou condamnat pentru comiterea infracțiunilor de viol (3 fapte) și rele tratamente aplicate minorului.
Conform anchetei, tatăl a profitat de faptul că minora era în întreținerea sa, iar actele sexuale s-ar fi petrecut în baie sau în dormitorul locuinței.
La un moment dat, când fata era deja mai mare, având 16 ani, tatăl a plecat în străinătate, iar minora a avut în cele din urmă curajul să vorbească.
Ancheta a fost derulată de o echipă operativă a Secției Rurale de Poliție Gălănești, sub coordonarea unui procuror de la Rădăuți.
Bărbatul nu a recunoscut niciuna dintre acuzațiile care i se aduc.
Procurorii și polițiștii au concluzionat că săvârșirea infracțiunilor este demonstrată de expertizele psihologice repetate la care a fost supusă minora, din care a rezultat clar că aceasta spune adevărul, dar și din alte probe, inclusiv audieri.
