03/07/2026

1.000 de ucraineni depistați la trecerea ilegală a frontierei noastre, în primele șase luni din acest an

Scris de Saptamanalul de Radauti


În primele șase luni ale acestui an, polițiștii de frontieră au depistat aproximativ 2.500 de cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, aproximativ 1.000 dintre ei pe raza județului Suceava, a informat Poliția de Frontieră, în cadrul analizei de bilanț privind primul semestru din 2026.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost depistați peste 3.700 de cetățeni ucraineni, fenomenul înregistrează o scădere de aproximativ 33%.

Chiar și așa, numărul ucrainenilor care vor să fugă din țară, de regulă pentru a nu fi încorporați, este foarte mare.

De la izbucnirea conflictului din Ucraina și până în prezent, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au depistat peste 34.000 de cetățeni ucraineni la frontiera de nod a României.

”Conflictul militar din Ucraina continuă să genereze tentative de trecere ilegală a frontierei, iar Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației asigură permanent supravegherea și securizarea celor 366 de kilometri ai frontierei româno-ucrainene aflați în competență, prin utilizarea mijloacelor moderne de supraveghere și prin cooperarea cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și partenerii instituționali”, se arată într-un comunicat de presă.

Saptamanalul de Radauti